POVESTIRI

M.A.CHRISTI

VĂLUREL ȘI PĂPĂDEL

 Solness, 2015

ISBN: 978-973-729-…-…

Ilustrațiile și coperta:Ramona Orban

 

Într-o bună, dalbă, zi,

ce să vedeţi, dragi copii?

Domnişoara Vălurel,

de neam  peşte-zburător,

dând bineţe dorului…

a dat peste-un păpădel,

un odor de pufuşor,

ca din neamul norului!

Unde?-n valuri, sau pe-un nor?

   mă-ntrebaţi? Nici gând! În zbor!

– O, Domniţă Vălurel,

sunt eu, bietul Păpădel!

Uite că, mânat de-o boare,

m-am pierdut pe-aici, pe mare!

Am doar puf, n-am aripioare…

peşte nu-s, dar nici zburătoare!

Rogu-te, pe Dumneata:

du-mă-n zbor la ţărm, cumva!

– Se-ntâmplă, drag, Păpădel,

– O, Domniţă Vălurel,

sunt eu, bietul Păpădel!

Uite că, mânat de-o boare,

m-am pierdut pe-aici, pe mare!

Am doar puf, n-am aripioare…

peşte nu-s, dar nici zburătoare!

Rogu-te, pe Dumneata:

du-mă-n zbor la ţărm, cumva!

– Se-ntâmplă, drag, Păpădel,

că nu-i greu, plaja-i aproape…

zburăm iute peste ape!

îi răspunse Vălurel.

– Ba… încet, eu te-aş ruga!

De nu… mi s-a zdruncina

tot poporul de seminţe!

Și-or lua zborul către maluri

şi s-or pierde toate-n valuri!

Trebuie să le fiu scut

până la loc bun: nu lut,

nu nisip, nu apărie!

Scânceau micile fiinţe:

– Noi, puiuţi de păpădie,

nu ştim prinde rădăcini

decât numai prin grădini

Tot vorbind şi tot zburând,

trecură ei, rând pe rând,

peste maluri prăbuşite,

peste insule pustii,

mlaşini,  iazuri,  stâncării…

Locuri tare prăpădite!

 fără smoc de pălărie,

ori umbră  de păpădie!

Osteniseră de-acum,

după-atâta zbor şi drum.

        – Se-ntâmplă că-i greu, Vălurel!

       oftă bietul Păpădel.

-Ba se-ntâmplă chiar preabine,

că m-ați întâlnit pe mine!

făcu vesel Don Cocor,

ce plutea mai sus de-un nor.

Coborî bătând din clonț

pe-o pală de vânt… glonț!

de-nfricoşă pe Vălurel.

–  Rămas bun, drag Păpădel,

n-am să zbor cu Don Cocor!

– Colega! Mai curajoasă!!!

Să fii bună cât frumoasă!

râse de ei Don Cocor.

Singur cum să-i ţin în gheare?

Amărâtele seminţe

pierde-s-ar în larga zare

de nu le-ocroteşti, cumva!

Drept vorbeşti, Măria Ta!

aprobară iute-n cor

pomenitele fiinţe

din brațe de la Păpădel.

– Să-ncerc! oftă Vălurel.

Greu de spus în trei cuvinte

cum sta Păpădel, cuminte,

între-aripi la Vălurel…

cum nu mişca nici ea, de fel,

în ghearele  colivie-

strânse, de mândrul cocor…

Ba că moare, ba că-nvie

îi părea ei. Dar la gândul

că-l ajută-așa pe blândul

Păpădel… se bucura,

iar poporul îi lăuda:

– Ocrotiţi o seminţie!

– Ne spui, Don Cocor, ce vezi?

prinse curaj Vălurel:

–  Un râu, o vale, trei livezi…

                    – Vezi un râu? E râul care

                          sigur sigur dă în mare!

Dar se rugau acelea sute

de mărunte paraşute:

– Mai stai să găsim o grădină,

ca să prindem rădăcină!

– Ba eu, Cocor, nu stau nicicum,

că-s flămând! De-acum…drum bun!

Și-i lăsă, de sus, din gheare.

Ce să  zică, Vălurel?

Dădea greu  din aripioare.

 – M-am uscat de-atâta zbor,

     îmi trebuie-o băicică!

   – Sigur! grădina pitică

   străbătută-i de-un  izvor!

      îi răspunse Păpădel.

  – Corect! spuse Fâlfâlici,

un flutur creţ. Veniţi, amici!

Vă duc eu printre răzoare:

izvorul dă-n râu şi-apoi în mare!

– Atunci… du-te, Vălurel!

răspunse trist Păpădel.

Ne-om descurca… n-are a face

că ne place-ori nu ne place…

Hai că v-ajut eu, Fâlfâlici!

Căutăm loc mai bun? Ce zici?

– Din păcate Vălurel

trebuie să plece-acas’

dar… o conducem niţel?

le propuse Păpădel

deja cu mult dor în glas.

Perfect! zâmbi Vălurel.

Vă duce el, apoi, în zbor

până daţi de vreun răzor

de păpădii, ori flori de sor!

Fie, dar… (spuse Fâlfâlici)

ne-ar trebui şi-un licurici!

– M-aţi strigat sau mi se pare?

bâzâi Sclip Sclipirici,

legânând trei felinare.

Strigat-am, că Vălurel

o să-noate prin izvor

unde s-a-nserat, deja!

Lumineaz-o Dumneata!

îi răspunse Păpădel.

Și-o porniră toţi la drum,

care-n apă,  care cum…

Scăpărau steluţe vii

(mii și mii de licurici,

nepoţii lui Sclipirici)

la drum cu peripeţii –

 cum să vezi, soro dragă,

picioruș de pălărie?

Dar când noaptea fu mai neagră…

printre  florile de-arnici

(crescute sub o iasomie)

străluci… o păpădie!

– Aţi ajuns! Au nu zic drept?

Trâmbiţă Sclip Sclipirici.

– Ts! Şşşşş! făcu Fâlfâlici,

visează păpădei pe-aici.

– M-aţi găsit! De când aştept!

şopti blândă păpădia…

vânturându-şi pălăria

până toate-acele sute

de-adormite paraşute

îşi găsiră locul lor:

cât să umple un răzor.

 – Noapte bună, Vălurel!

– Somn uşor, drag Păpădel!

Licuricii-au stat la sfat:

– Domnişoară Peştişoară ,

nu e vremea de visat!

peste izvor zboru-i uşor,

dar vine râul, margini n-are!

– Nici-o grijă! Aţi uitat

că-s peştişor înaripat?

M-am îmbăiat, pot iar să zbor,

vă port eu pe aripioare!

Zis şi făcut, Vălurel

şi-a-ntins aripioarele:

pentru zburătoarele

ce-ar fi obosit. Astfel

veneau ei cu-alai de stele

(felinare mititele)…

când deodat’… albastra mare

li se-aşternu la picioare.

Mâine-zi de dimineaţă,

în pătucu-i, Vălurel

se trezi (vorbind) la viaţă.

– L-am salvat pe Păpădel?

Am zburat cu Fâlfâlici,

Sclipirici şi-alţi licurici?

Am ajuns, pe vânt, la mare,

nor de stele călătoare?

… sau doar am visat? ştiţi voi

adevărul… despre noi?

Voi ce credeţi, dragi copii?

adevărat o fi? n-o fi?

Peştii zburători pot, oare,

duce hăt! peste răzoare

păpădei de păpădii?

Scrieţi (sau dictaţi) scrisori

colorate-n opt culori

(a opta e galben crom),

ideile voastre toate

emailate  şi-adresate

a.m.christi@gmail.com

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ELIZEU ŞI NAŞUL ZMEU

Solness,

Timișoara, 2016
ISBN: 978-973-729-403-6

 

Marea clipocea în ceaţă

într-o dis-de-dimineţă…

când Don’şorul Elizeu

(de neam peşte-curcubeu,

văr-primar cu Vălurel

visând să zboare, şi el)

întrebă pe tatăl său:

– Cine este tatăl tău?

– Dragul tatii Elizeu,

Bunul tău (Tată al meu)

este Mândrul Curcubeu!

nu purtăm noi brâul său?

– Cum să cred aşa ceva?

şopti în gând Elizeu…

şi, mergând la mama sa,

o-ntrebă  cam cu sfială:

–  Spune-mi drept, fără fereală:

cine este mama ta?

– Buna ta (Mumă a mea)

e-Aurora Boreală!

Cine alta, puiul meu,

zvârle brâu de curcubeu

când e  cerul ca cerneala,

luminat doar de beteala

steluţelor ca de nea?

 

 

– Ei, na! spuse Elizeu

surioarei Elizeea.

Cum le-o fi venit ideea

că noi, peşti aşa de mici,

avem ditamai bunici?

De-nţeles e tare greu!

Îi răspunse Elizeea:

Ba nu-i greu! I-aud mereu

cum spun toţi, că noi, ca peşti,

suntem… marini… şi cereşti!

Dacă te mai îndoieşti

întreabă-l pe Naşul Zmeu.

 

 

– Să zburăm, atunci, la Zmeu,

călare pe alizee, surioară Elizee!

Să zburăm!? Uşor de spus!

Mă tem că zboară… prea sus!

printre cocori mai ales,

unde ştii că, foarte-ades’,

pericolul este mare

să ne creadă… demâncare!

–  Nu uit eu că-s doar un  peşte…

dar sunt unul ce-ndrăzneşte

să zboare cu Alizeu!

 

– Alizeu, drag Alizeu,

vântișorule de treabă,

auzi tu? Am mare grabă!

Du-mă sus la Naşul Zmeu

să-l întreb cum e că… eu…

sunt cocon de curcubeu!

Adevăru-i că noi, peşti,

suntem marini şi cereşti?

– Sigur: mama voastră-i marea!

Iar tatăl… ceru-i! cât zarea!

– Mare şi Cer… te-ntreb eu,

sunt părinți de curcubeu?

– Doar  ei ştiu… şi Naşul Zmeu!

Uite, ajuns-am la norii

unde n-ajung nici cocorii.

Drum bun!

– Şi ţie, Alizeu,

mulţumesc de osteneală!

-Bun găsit, Naşule Zmeu!

–  Salut! Vrei la bunii tăi?

Mult de mersu-i, grele căi!

Pentru că doar ZIUA ceru-l

arcuieşte Curcubeul…

şi doar NOAPTEA-aprinde gerul

Aurora Boreală!

– Păi… e ditamai amiaza

și nici picior de curcubeu!

Unde-mi umblă teleleu?

– În lumină-i! Nu-i vezi raza

desfăcută în culori

pentru că pe cer nu-s nori,

nu-i geană de  ploicică,

nici umbră de furtunică…

Făr’ de ploaie el n-apare!

– Hei! Trei nori în depărtare!

Să-i strigăm pe nume…tare!

– Cirrus! Stratus! Cumulus!

 

Zise Soarele-nţelept:

– Zmee! Te credeam deştept!

Vreţi sau nu vreţi curcubeu?

Cirrus vine prea-n lumină!

Stratus… dă ploaie puţină!

Numai Nimbuscumulus

apă destulă mi-adună,

cu fulgere şi furtună!

Ţin’te bine,    Elizeu!

Dar ce vrei de la Curcubeu?

– Să-mi spună de nu greşesc

crezând că-s cocon domnesc.

Auzindu-se strigat

Nimbuscumulus n-a stat

să-l mai roage Soarele!

Şi-a strâns ghem picioarele

şi s-a dat de-a rostogolul

până a-nnegrit tot golul

cerului! Bum! Plici!Trosc! Pleosc!

lunecând de-a berbeleacul

scuturând apă… cât veacul!

 

La  vreun ceas  apoi… deodat’,

încă negru, dar uscat,

grăi:

– M-am destul plouat?

– Destul… dar mai stai un pic!

Uite…un peştişor pitic

s-a-ncumetat pân’ la noi

prin grele perdele de ploi,

ca să-i spună Curcubeu

de e însuşi Bunul său!

Stai să şi-l vadă, curat,

luminând cu-adevărat

cerul negru sub furtună!

 

Și… se-arătă Curcubeul.

– Iată-mă-s! Voi m-aţi strigat?

– Noi, Mărite, (spuse Zmeul),

peştişorul Elizeu,

de neam peşte-curcubeu,

a venit… să se cunoască

de-i din viţa ta, crăiască!

Scuturându-şi frâiele

şi-azvârlindu-şi brâiele

peste tot cerul, din norul

Nimbuscumulus şi până

La Cirrus cel ca de lână

spuse Mândrul Curcubeu

Dacă e… şi mi-a dus dorul…

culorile să-mi numească!

– Nu-i greu, (şopti Naşul Zmeu),

le porţi  pe trup, Elizeu!

–  Ştiu! Port dungi… PORTOCALII

ce-s aproape PIERSICII…

fir ALBASTRU AZURIU

pe brâul GALBEN MIERIU…

panglici INDIGO  ca pruna

când o vede, noaptea, luna…

un strop de VIOLET mai cald…

o fundă VERNIL  SMARALD…

şi-o scamă de ROŞ ZMEURIU!

Astea-s! vezi ce bine ştiu?

 

Spuse Bunul încruntat:

– Astea-s!… dar le-ai încurcat!

Trebuie cum se cuvine

să le-orândui, cum au fost

răsărite din lumină!

Priveşte-mă lung şi bine,

învaţă-le pe de rost…

apoi iar la mine vină!

Sau, mai bine… ştii ceva?

găseşte-o pe Buna ta!

De i le spui drept… socot

că te-om socoti nepot!

 

Ostenit de-atât domnit

adunându-şi brâiele

şi  strângându-şi frâiele

de pe cer… Măritul Soare,

s-a pregătit de-nserare!

– Stratus! Cirrus! La culcare!

Şi s-a dat de-a rostogolul

pân’ spre marginile zării

unde-ncepe lumea mării..

ascunzându-se în care

el n-adoarme, ci…răsare!

Înţelegeţi taina mare?

Strigă speriat Elizeu:

– Nimbuscumulus, Naş Zmeu…

n-o să mă lăsaţi la greu!

Noapte-i, cu lună şi-o stea…

duce-mă-ţi la Buna mea,

să-i spun drept culorile

până nu vin zorile.

– Noi am vrea, dar… pe cuvânt,

n-avem cum, dacă nu-i vânt.

– Iacătă-mă-s! V-ajut eu!

sosi, gonind, Alizeu,

suflând ca leul-paraleu.

 

Zburau cu mare pripeală

prin cerul ca de cerneală.

Aţipise Elizeu…

când de-odată… cine oare?

cine-l legăna în poală?

Aurora Boreală!

– Tu eşti, Bună? Visez oare?

Doamne, cât eşti de frumoasă!

De ce nu te văd de-acasă?

– Noaptea mea e prea geroasă

dar… sunt ruptă tot din Soare,

în culori de curcubeu.

 

–  Culorile-acum le ştiu!

Întâi ROŞU ZMEURIU,

mai apoi PORTOCALIU

(ce-i aproape PIERSICIU),

Pe urmă GALBEN MIERIU…

apoi VERDE cel SMARALD,

ALBASTRU (sau AZURIU),

INDIGO şi VIOLET!

Aşa-i! Setul e complet!

Nu mi-ai lăsat niciun fald

nerecunoscut! Socot

astfel că ne eşti… nepot!

Apoi…dimineaţa-n zori…

nu ştim cum, dar Elizeu…

se trezi-n iatacul său:

– Mamă, tată, peştişori!

am zburat printre cocori,

şi-am văzut că-s curcubeu…

–  Verzi şi-uscate-ndrugi întruna!

visu-i frate cu minciuna!

–  Ba spun drept… că Naşul Zmeu

m-a dus sus, la Bunul meu,

şi-am văzut-o şi pe Buna,

şi le-am spus şapte culori…

 

Voi ce credeţi, dragi copii?

adevărat o fi? n-o fi?

peştii-curcubeu sunt, oare,

ţesuţi din raze de soare?

sunt ei marini şi cereşti

şi aievea? şi-n poveşti?

Scrieţi (sau dictaţi) scrisori

colorate-n opt culori

(a opta e galben crom),

ideile voastre toate

emailate  şi-adresate

a.m.christi@gmail.com


M.A.Christi & Ramona Orban 

Comoara lui Moş Poveste 

SOLNESS, 2015 

ISBN: 978-973-729-436-4

  

Scriam, copii, în cabinet

(aţi ghicit, poveşti!)… de zor…

când… cioc-cioc! la robinet

cine bate? Un peştişor!

 Bun găsit, drag scriitor!

– Ce-mi aduci azi, Mărmurel?

– Invitaţie la ruine

    (în alb-vânăt bicolor)

(semnat: PEŞTELE-UMBLĂTOR)

 

Ia să vedem, copii, ghiciţi

MAI TARE ce m-a mirat?

Mărmurel? Nu! Voi nu ştiţi

că fiul Doamnei Zvârlugă

trăieşte bine şi pe uscat…

doar două-trei zile, clar!

dar destul s-ajungă-n fugă

la mine la cabinet

şi-napoi!    Nu-i calea lungă,

cum am zis, prin robinet:

orișice-i canalizare

 în oraş… duce la mare.

Hai,  mai încercaţi o dat.

Ziceţi  că m-ar fi mirat…

cum au gătat ei de săpat

la ruine, la palat?

Nu-s chiar de neaşteptat

săpături într-un oraş

scufundat  pe un imaş

de dulci ape (-ntre sărate)

din 3 râuri revărsate…

Și-aproape că m-a mirat

cuvântul NE-A-PĂ-RAT.

 

Ei, dar cea mai de mirare veste

a fost că-și zice… UMBLĂTOR!

Nu-nțelegeți de ce-anume?

Vă explic: ştiţi, el semnează,

de când e el… MOŞ POVESTE,

cum îi zicem toți, pe nume.

UMBLĂTOR  el niciodată

nu și-a zis, nicicând vreodată!

Îi pare de ruşinare

că umblă și-n 4 picioare:

bucuros de aripioare,

de  lăbuţe…  se jenează!

 

– S-aştept… să le scrii răvaş ?

– Poți pleca, dar zii-mi ce crezi,

dragă Mărmurel, că este,

(poate ştii?) cu Moş Poveste?

s-a lovit la cap cumva?

–  Păi… m-a trimis, iavaş-iavaş.

A găsit un cufăraş!

și-n cufăraş e ceva…

cum să-i spun, că nu prea ştiu…

de-asta vrea ca Dumneata

să vii, dacă poți, să vezi…

– Da? Bun! Du-te!… O să viu!

Peste-un cufăraş a dat…

Să vin să văd… ce?… odoare?

În oraşul scufundat

s-a săpat şi dezgropat

tot ce fost-a de valoare!

Comoara să fie, oare?

Ceva ce ei  nu reuşesc

să priceapă? Vreo… casetă

cu-nscrisuri,  să le citesc?

cifrate, să le deslușesc?

ori poate vreo… amuletă

scrijelită, cine ştie?

sau… mai știi? o jucărie!

 

M-aşteptau, cu mare-alai,

lângă dig. V-am mai spus,

locul e tare ciudat!

Prea multe pe lume nu-s

alte-oraşe scufundate

cu piață, muzeu, palate…

unde să se fi-adunat

fel de fel de peşti… din soiuri

ce venit-au roiuri-roiuri,

în deltă, de mai de sus:

bâldâbâc în mări sărate

drept din lacuri de pe plai… .

Bun venit, drag scriitor,

mi se-adresă curtenitor

Flutur-Peşte,  ce nu este

zburător… ci doar pedant

în alb-negru elegant.

Fericit să te cunosc!

Sunt peştişorul Elizeu,

mă ştii? din neam de curcubeu!

– O, Elizeu, te recunosc!

 Şi pe tine, Domnişoară

Vălurel!  Dar… Moş Poveste…?

– Stă la palat… lângă comoară!

-Să mergem, vă conduc eu!

(am spus) Am săpat și eu, din greu,

fac drumul pentru a mia oară.

– Comoara-i scumpă… de nespus!

Eu am găsit-o!  afirmă

Peştele Împletitor.

– Găsit-a LOCUL, confirmă

Peştiucul Ţopăitor.

Pe urmă, oftă Arlechin,

a fost mai greu! A fost un chin!

– Am tăiat în lemn de zadă!

spuseră Sabie şi Spadă.

– Ne-am chinuit şi noi!… rău-RĂU!

grăiră Chirurg și Fierăstrău.

– … din zori de zi până-n apus!

mă-mbrăț-brățișă  Octopus.

– Uluitor de frumos!

(am exclamat emoţionat)

Chinul repede îi trece

peştelui mărinimos!

Eu i-am răcorit! pretinse

Peştele Arcaş, fălos,

cu jeturi de apă rece!

–  Dar noi, Balon şi Neon,

am stat aprinşi! Aşa-i, Dragon?

– … o noapte-ntreagă! lampion!

– Şi eu, sări imediat

Lună-Peşte, –am luminat! 

 

Înger atunci grăi:- Pardon!

Am ajuns!  Peştele-Soare

sclipea… iar Stele de Mare,

precum preacurate-odoare,

tresăreau,  clipind  şi ele,

ca Somn-Electric şi Neon.

Pulsau şi Meduzele

împrejur la Moş Poveste…

care-şi mişca buzele

parcă-ntrebând: Oare este

adevărat ce am aflat?

Stră-peştii umblau pe PICIOARE?

Atunci, abia, am observat

cartea ce strângea la piept:

MANUAL DE PATRUPEDE,

cine-o vede  poate crede:

lei și mâțe, cai, mioare,

tigrii, zebre… fel de fel.

Cum de-au toţi patru picioare?

Aşa-s ei… de-adevărat?

Da, Moş Poveste… pe uscat!

Strămoși îs! (șopti Elizeea)

Ne-asemuim…și-mi place ideea!

– Ba… pofta-n cui!  pufniMărmurel.

– Străbuni,  ba da! (o Elefantă-

Peştiucă trâmbiţă).  Vai!

uite-i trompa! Ca a mea-i:

tronconică şi melcantă!

– Bunul meu e-al mai frumos!

(spuse Căluţul-de-Mare).

Uimitoare-asemănare!

– Asta-i cornută … ca mine!

(Vacă mugi) și-are buline!

– Când sunt două-şi zic BOVINE!

susură  Seismograf,

păcănind pe telegraf.

– Uite străpeşteoaica ta!

– Da! Semănăm… la… codiţă!

râse mâţeşte-o Pisică-

de-Mare, zisă Mimiţă.

Suntem noi ca astea, oare?

–  Doar la dungi…  şi la culoare!

se ciondăneau, în pijama,

o Zebră şi o Veveriţă.

Uite-un purcel! sau e scrofiţă?

Orice-ar fi,  ţepi nu mai are!

observă Porcul-ce de-Mare.

 

Moş Poveste, dus pe gânduri

rătăcite printre rânduri…

dar mai mult în adâncimea

cărţoiului… privind peştimea

cum şi-admiră străpeştimea…

suspină din inimă

cu speranţă minimă

 (cum să zic eu?… omeneşte?)

De mine nu se vorbeşte!

Poate că nu-s… ca voi… peşte!

Îi răspunse-o voce tandră:

Caută-te la salamandră!

– Şi de nu eşti… cui ce-i pasă?

zise Peşte-Mandarin,

în danteluri de mătasă,

cocoţat pe-un baldachin.

Văzut cumva, dintr-o parte…

juri c-ai coborât din… carte!

presupuse, imparţial,

Peştişorul Papagal.

– Om fi noi toţi mai frumoşi,

dar n-avem alt UMBLĂTOR!

conchiseră, convinşi, în cor,

Lup, Şerpe şi Luptător

 

Săriră Tigrii şi Leii:

Dragul nostru Moş Poveste

singur PATRUPED ne este!

Iar Elizeu (cel curcubeu,

cu sprijinul Elizeii)

decretă  străluminat:

– Să fie paznic la Muzeu,

la Clopotul Scufundat!

Eu sunt ghidul cel mai bun!

(se lăudă Peşte-Păun).

-Să plecăm i-me-di-at!!!

 

Clopotul cel de cleştar

este lucrul cel mai rar

întâlnit în orice lume,

în cer şi mare-ori pe uscat.

Pe jumate inundat,

 jumătatea-i aerată  e un fel de dom-vitrină.

Moş Poveste…  fără milă, deşiră, filă cu filă,

comoara despre străbuni… şi o lipi în lumină,

să se vadă, fiecare, cine-i cine, care-i care.

Asta-i tot. Deocamdat🙂

 

Voi ce credeţi,  dragi copii, adevăr o fi? n-o fi?

Filele de zoologie, din clopote scufundate-

ntre palate ruinate… or fi IHTIOLOGIE?

 

Scrieţi (sau dictaţi) scrisori

colorate-n opt culori (a opta e galben-crom),

ideile voastre toate emailate  şi-adresate:

a.m.christi@gmail.com


Anunțuri

2 răspunsuri la POVESTIRI

  1. volintiru denis zice:

    proiectul e cel mai tare.Tineti-o tot asa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s